Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Potrivit unui comunicat de presă al executivului, cei doi oficiali au discutat despre situația economică și epidemiologică atât din Republica Moldova, cât și din regiune.
Premierul a apreciat înalt sprijinul de durată oferit țării noastre de către partenerii din Uniunea Europeană. În mod special, a remarcat importanța asistenței acordate în perioada pandemică. Marți, în data de 14 iulie, Republica Moldova a recepționat primul lot de echipamente medicale oferit de UE și OMS, în valoare de 2,8 milioane de euro. Acțiunea face parte din ajutorul umanitar al UE pentru țările membre ale Parteneriatului Estic.
La ședință a fost reiterată intenția Guvernului de a continua măsurile necesare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și realizarea reformelor corespunzătoare. Ion Chicu a exprimat mulțumiri pentru decizia UE de a debursa a doua tranșă a asistenței macrofinanciare în sumă de 30 de milioane de euro, fiind apreciat aportul Ambasadorului UE în acest sens.
Părțile au confirmat importanța asigurării unui front comun de luptă pentru combaterea răspândirii infecției COVID-19 și depășirea crizei economice.