Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. Potrivit unui comunicat de presă al executivului, părțile au făcut un schimb de opinii privind evoluția situației epidemiologice în regiune și acțiunile necesare pentru relansarea economiei.
În context, oficialii au reiterat deschiderea și importanța consolidării parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România. Premierul a exprimat mulțumiri poporului român pentru suportul oferit pe parcursul pandemiei COVID – 19 și a menționat că acest fapt reconfirmă relațiile prietenești dintre cetățenii țărilor noastre.
La finalul întrevederii, oficialii au reconfirmat disponibilitatea ambelor state de a aprofunda relațiile bilaterale prietenești, orientate spre creșterea nivelului de viață al cetățenilor Republicii Moldova și României.