Președintele Igor Dodon a anunțat că săptămâna aceasta vor fi inițiate negocierile asupra creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro. Potrivit șefului statului, procedura va fi inițiată conform legislației Republicii Moldova .
„Procedura prevede implicarea Parlamentului, după aceea semnarea unui decret de către președintele țării de inițiere a negocierilor, după care urmează procedurile la nivel de guvern”, a spus șeful statului.
Președintele a remarcat în procesul de renegociere a contractului de împrumut că se va ține cont și de obiecțiile care au fost anterior formulate de Curtea Constituțională la procedura de rectificare și aprobare a acestui acord.
Șeful statului a precizat că banii din creditul rusesc vor fi orientați pentru susținerea economiei naționale.