Condițiile sanitare în Piața Centrală sunt respectate. Cel puțin asta a declarat primarul general Ion Ceban în cadrul emisiunii la postul Publika TV.

Potrivit acestuia, este angrenat personal suplimentar, iar la intrări nu li se permite persoanelor fără măști.

„Cât ține de o eventuală închidere a Pieței Centrale, situația este sub control, iar recomandările sunt respectate. Eu chiar am fost azi, colegii meu au fost acolo. Sunt foarte multe persoane care vor să intre, dar sunt oprite la intrare. În interior procesele sunt supravegheate. Noi facem tot posibil ca să monitorizăm tot la normele impuse. În principiu, se face tot posibil ca oamenii să cumpere mai iefit. E la același preț practic ca și în supermarket. Unele prețuri au scăzut”, a declarat Ceban.

Edilul capitalei a vorbit și despre normele din transportul public. Astfel, în primul rând li se măsoară febra la toți angajații atunci când vin la lucru. „Măști sunt obligatorii pentru toți, care sunt le schimbă destul de des, dezinfectante. Cheltuielile se fac din contul primăriei. Este o practică de când au fost lansate măsurile de securitate. Dacă să vorbim acum este greu să indendificăm focarele și de unde au apărut, poate să fie și familia sau alte persoane”, a punctat edilul.

Potrivit lui Ion Ceban, se va institui comisii intersectoriale la nivelul preturilor de sector pentru monitorizarea și verificarea îndeplinirii hotărârilor Comisiei extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău, a acțiunilor de sănătate publică și a prevederilor de control epidemiologic conform instrucțiunilor cu privire la măsurile de prevenire al infecției cu COVID-19, cu documentarea neconformităților și a materialului probatoriu pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale sau penale, după caz.