Situația creată în contextul pandemiei COVID-19 și măsurile pe care le întreprind autoritățile pentru diminuarea pierderilor provocate de criză au fost discutate, la Parlament, în cadrul unei întrevederi dintre speakerul Zinaida Greceanîi, premierul Ion Chicu și șeful Delegației UE în Moldova, Peter Michalko.
Oficialii l-au informat pe ambasadorul UE despre rectificările la bugetul de stat, care au drept scop implementarea măsurilor anticriză. Zinaida Greceanîi a declarat că Parlamentul s-ar putea convoca în ședință plenară pentru a vota aceste rectificări.
Interlocutorii au vorbit despre evoluția investigației fraudei bancare, moratoriul asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la cetățenie, evoluția adoptării Legii cu privire la organizațiile necomerciale și a Legii privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor.
Un loc aparte în cadrul dialogului a fost acordat reformării sistemului de drept. Președintele Parlamentului și premierul au reiterat angajamentul Republicii Moldova de a promova legile discutate și de a continua reformele inițiate. Oficialii au exprimat determinarea fermă a autorităților țării pentru implementarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.