Președintele țării, Igor Dodon, a promulgat Legea privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului.
Elaborarea și adoptarea prezentei Legi prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament, a fost determinată de situația epidemiologică urmare a răspândirii infecției COVID-19, și efectele acesteia asupra economiei naționale.
Principalele prevederi ale Legii sunt:
– Majorarea ajutorului de șomaj, suma minimă fiind propusă de 2775 lei;
– Acordarea ajutorului de șomaj în sumă de 2775 lei pentru persoanele ce se înregistrează în calitate de șomeri, dar care nu corespund criteriilor de acordare a ajutorului de șomaj (extinderea categoriilor de persoane beneficiare);
– Susținerea familiilor defavorizate prin:
1 – majorarea venitului lunar minim garantat de la 1107 lei până la 1300 lei, pe perioada stării de urgență,
2 – majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil de la 50% (553 lei) la 75% (975 lei).
– Subvenționarea cheltuielilor legate de achitarea salariului/îndemnizației în cazul șomajului tehnic sau staționării, 100%/60% impozite și contribuții aferente salariilor/îndemnizațiilor achitate, în dependență de motivul sistării activității;
– Scutirea de plata pentru patentă a titularilor de patentă care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență;
– Restituirea contribuțiilor sociale în sumă fixă pentru titularii de patentă, persoanelor care practică activitate independentă, întreprinzători individuali care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență;
– Reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA;
– Amânarea până la 25 iulie a termenului de achitare a taxelor locale pentru agenții economici care și-au sistat activitatea conform Deciziilor Comisiei Situații Excepționale;
– Consolidarea veniturilor Fondului de susținere socială a populației, etc.