Peste 50 polițiști, carabinieri, salvatori, dar și militari, dotați cu 11 unități tehnice asigură ordinea publică la intrare în Ștefan Vodă. Tot acolo activează 3 posturi fixe și 4 echipe mobile care informează oamenii despre restricțiile stabilite de autorități și asigură respectarea regimului de carantină. În oraș au acces doar transportatorii de produse alimentare, cărora le este măsurată temperatura.
Ministrul de Interne, Pavel Voicu, a vizitat raionul Ștefan Vodă, pentru a verifica nivelul de pregătire a serviciilor MAI care gestionează situația, capacitatea de intervenție și nivelul de respectare a măsurilor de angajați dar și de cetățeni.
Totodată, ministrul s-a asigurat că toți cei implicați au la dispoziție echipamentul necesar, sunt protejați și informați corespunzător.
Amintim că în localitatea Ștefan Vodă a fost instituită starea de carantină, din cauza unui număr mare de persoane infectate cu noul coronavirus.