Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne fac faţă în condiţiile stării de urgenţă, declarată din cauza pandemiei de coronavirus. Ministrul Pavel Voicu a precizat, totuşi, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Igor Dodon, că poliţiştii lucrează la limita posibilităților, întrucât trebuie să îndeplinească și funcția de prevenire a infracțiunilor și de identificare a celor care le săvârșesc.
„Conform informațiilor ministrului de interne, până în prezent, au fost întocmite 1040 de procese verbale contravenționale în privința persoanelor fizice, agenților economici și companiilor de transport. De regulă, este vorba despre persoane care au încălcat regimul de carantină, localurile de alimentație publică care își continuă activitatea în pofida interdicției stricte, transportul de pasageri în care numărul de persoane în interiorul unității este mai mare decât cel admis”, a scris preşedintele Igor Dodon, într-o postare pe Facebook.
Igor Dodon şi Pavel Voicu au abordat şi problema privind controlul cetățenilor care continuă să revină în Republica Moldova din străinătate.
„În special, a fost remarcat faptul că acești oameni își asumă angajamentul de a completa fișa epidemiologică în care sunt înregistrate datele personale, inclusiv adresa de domiciliu. Astfel, persoana care vine în Moldova, este obligată să se afle pe adresa indicată, unde va fi sub supravegherea medicilor timp de 14 zile. Au fost deja depistate 10 cazuri de încălcare a regimului de carantină și pe numele acestor persoane au fost deschise dosare contravenționale», a mai scris Igor Dodon.