Un bărbat de 65 de ani, fost internat la Spitalul Universitar din Bucureşti, a murit, după ce a fost internat în salon cu celălalt pacient cu dializă, transmite subiectulzilei.md cu referire la romaniatv.net
Al şaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus a fost anunţat luni seară, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, internat la Spitalul Universitar Bucureşti.
Grupul de Comunicare Strategică anunţă că, luni seară, a fost înregistrat şi cel de-al şaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, internat la Spitalul Universitar Bucureşti, confirmat pozitiv în 21 martie. Pacientul necesita dializă şi a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID-19 în 20 martie şi care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, unde a decedat.
Un pastor penticostal din Arad este primul caz al unui arădean confirmat cu coronavirus în afara locurilor de carantină. În comunitatea neoprotestantă se vorbea de câteva zile despre cazul pastorului, un sexagenar din cartierul Aurel Vlaicu, despre care s-a crezut inițial că suferă de o formă mai complicată de pneumonie și a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Testarea sa a scos însă la iveală faptul că fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2. Bărbatul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, unde a decedat.
Autorităţile au confirmat luni, la ora 13:00, alte 143 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, 15 pacienţi fiind la Terapie Intensivă, dintre care 7 în stare gravă. Numărul total al cauzurilor a ajuns la 576, iar 73 de pacienţi s-au vindecat.
”Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate şi externate (51 la Timişoara, 17 la Bucureşti, 3 la Craiova, unul la Constanţa şi unul la Iaşi)”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, de la ultima informare au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire.
”Unul dintre cazuri este cel al unui deţinut care în data de 11 martie a.c., a fost transportat de la Poliţia Capitalei la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava pentru probleme medicale. În urma testării realizate astăzi, 23 martie, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Precizăm că deţinutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie a.c., pentru depistarea unei posibile infecţii cu COVID-19, rezultatul a fost negativ”, au mai transmis autorităţile.
Potrivit acestora, pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 5 ani şi 76 de ani.
La ATI, conform datelor de la ora 13:00, erau internaţi 15 pacienţi, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.
”Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unităţi medicale private”, a mai precizat Grupul de Comunicare strategică.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 141 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 665 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De asemenea, cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal.
De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, două persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.