Șeful statului, Igor Dodon, cere sancționarea persoanelor, care publică știri false despre coronavirus. Despre aceasta președintele a vorbit după ședința Centrului unic de comandă.
“Am făcut un apel către reprezentanții mass-media, dar în special către acele site-uri care publică știri false și care se tot înmulțesc într-un mod suspect de coordonat. Toate instituțiile implicate în combaterea COVID -19 dau dovadă de o deschidere totală în ceea ce privește comunicarea. În pofida acestui fapt, în continuare sunt promovate multe știri false care creează panică în societate. Din acest considerent, suntem pe cale să propunem măsuri de penalizare, inclusiv răspundere penală pentru promovarea fake-news-urilor și pentru provocarea panicii în societate”, a precizat președintele.
Șeful statului mai spune că a cerut deja instituțiilor responsabile să verifice sursa acestor știri false și să fie identificați în mod special cei care coordonează acele site-uri de fake news. “Pedepsele pentru aceștia trebuie să fie pe măsură, în conformitate cu legislația”, a mai spus Igor Dodon.
Astăzi, în România, a fost închis primul site, pentru răspândirea știrilor false.