Șeful statului, Igor Dodon, a declarat în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” că prin decizia de a închide grădinițele, școlile și universitățile au fost anticipate cazurile de transmitere a coronavirusului în interiorul țării, transmite subiectulzilei.md.
„Situația din țară ne permitea să mai așteptăm și să nu închidem grădinițele, școlile. Dar noi am luat măsuri de prevenție și am decis să stopăm activitatea în grădinițe, școli, universități. A fost o decizie corectă, pentru că dacă mai așteptam câteva zile până ar fi apărut cazuri de transmitere a virusului în interiorul țării avea să fie mai dificil să gestionăm criza”, a spus Igor Dodon.
Președintele a reiterat că salariile personalului didactic vor fi păstrate pe parcursul vacanței impuse de COVID-19. De asemenea, părinții care au posibilitate pot lucra de acasă.
„Nu poate fi suspendată activitatea instituțiilor de stat, a întreprinderilor pentru că astfel va fi un colaps total. Sunt convins că împreună vom face față situației. Faptul că minorii sunt sub supraveghere acasă este o decizie corectă la această etapă”, a menționat președintele.
Șeful statului a făcut din nou un apel către toți cetățenii să fie responsabili și precauți și să respecte regulile impuse de autorități în această perioadă.