Prima femeie, care a fost diagnosticată în țara noastră cu virusul COVID-19, se simte mai bine. Despre aceasta a anunțat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul conferinței de presă după Punctul Focal Național, transmite subiectulzilei.md.

„Ce ține de starea de sănătate a pacienților, prima persoană – este o dinamică pozitivă, starea de sănătate se îmbunătățește.

În cazul celor 3, este o persoană cu starea satisfăcătoare și alte două persoane cu gravitate medie, dar dinamica e pozitivă”, a spus Dumbrăveanu.

Ministrul a precizat că în prezent sunt 30 de cazuri suspecte de COVID-19, dintre care 9 copii. Din cei 30 de suspecți, 11 sunt internați la spitalul de boli contagioase pentru copii.

Totodată, Dumbrăveanu a precizat că cel de-al doilea caz, expediat miercuri la reconfirmare,  a fost supus din nou testării, iar rezultatele vor fi cunoscute în această seară. În total, în prezent sunt 4 cazuri confirmate de COVID-19.