„Mâine în ședință de guvern va fi modificată HG 774 din 20.06.2016. Vom limita mărimea adaosului comercial pentru măști (medicale) și alte mijloace de protecție personală la 20%. Recomand comercianților de asemenea produse să „coboare prețurile și picioarele pe pământ”. Din informațiile pe care le avem, depozitele unor speculanți sunt pline cu măști. Le recomand să le scoată în vânzare. Serviciul Fiscal de Stat si Inspecția Financiară, joi, 27 februarie, vor vizita absolut toate farmaciile din țara pentru a verifica prețurile. Vor verifica și stocurile disponibile”, a scris Ion Chicu pe facebook.
Amintim că astăzi președintele, Igor Dodon, a declarat că va lua măsuri drastice în cazul agenților economici, care majorează prețurile la produsele farmaceutice în din cauza coronavirusului. „Vom proceda dur!”, a spus președintele Dodon.