Dacă nu va fi acceptată ideea unui candidat unic şi apartinic la funcţia de şef al statului, la alegerile prezidenţiale din acest an, PPDA va înainta propriul pretendent. Vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari, a făcut această declaraţie astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.
“Dacă nu se va ajunge la consens, Platforma DA nu duce lipsă de personalități și va înainta propriul candidat”, a declarant Alexandru Slusari.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, Slusari a sugerat că liderul PPDA, Andrei Năstase, ar putea concura la prezidenţialele din acest an.
„Andrei Năstase are capacități suficiente pentru a reprezenta cu brio formațiunea și pentru a obține un scor frumos, în pofida tuturor greutăților”, a precizat vicepreşedintele PPDA.