Numai pentru repararea subteranei de la Ismail, este nevoie de 1 milion de euro. Iar în acest sens, primăria urmează să inițieze licitații pentru a găsi investitori pentru a dezvolta proiecte publice private. Despre acest lucru a anunțat primarul general, Ion Ceban, în urma unei inspecții la trecerea subterană de la strada Ismail, transmite subiectulzilei.md.
Ceban spune că problema subteranelor este în faptul că ele au devenit periculoase pentru cetățeni. „Scările sunt stricate. Condiții nu sunt pentru persoanele cu nevoi speciale, părinți cu cărucioare, miros neplăcut, aceste subterane sunt inundate, iluminatul nu este, unele arată ca o piață mică, neîngrijită. Este una din cele 22, care arată deplorabile. Părerea mea că este o mini Piața Centrală”, a declarat primarul.
Edilul afirmă că o altă problemă, sunt și unii agenți economici, care au acaparat acele subterane și au făcut averi pe seama primăriei, iar primăriei nu au dat nici un bănuț, legal cum trebuiau să o facă conform legii.
„Un agent economic are datorie la bugetul municipal de 13 milioane de lei, conform constatărilor inspecției financiare. Ce ține de starea subteranelor, îmi propun să nu mai schimbam o cărămidă, un coș de gunoi, or, sa schimbam un bec. Dar sa facem reparație totală. Si vom face. Doar sa avem cu toții un pic de răbdare.
Acum ce urmează? Inventarierea tuturor agențiilor, care au dat sub locațiune și rezilierea tuturor contractelor. Începând cu ziua de astăzi se vor emite decizii de preavizare de eliberare a spațiilor, pentru a face reparație. Următorul pas, vom anunța licitație cu privire la parteneriat-public privat și pentru reabilitarea subteranilor. Pe această cale rog toți agenții economici să se implice.
Spre exemplu, pentru subterana de la Ismail este nevoie de 1 milion de euro”, a conchis acesta.
Primarul general al capitalei își propune să facă o inventariere a tuturor subteranilor și o analiză a situației, dar și a datoriilor acumulate. Mai mult, toți agenții economici, urmează să fie evacuați până la începerea licitațiilor. Ion Ceban a făcut apel către toți agenții să se conformeze cerințelor.