Un avion cu 20 de persoane la bord s-a prăbușit în Alpii Elvețieni, în week-end, iar autoritățile elvețiene spun că nu există supraviețuitori. O operațiune uriașă de căutare a fost lansată pentru găsirea epavei avionului model Ju-52, scrie The Mirror.
Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimelor, dar din primele informații, la bordul aeronavei care aparținea unei companii turistice locale, erau 17 pasageri, doi piloți și un însoțitor de bord.
Accidentul s-a produs la doar câteva ore după ce un aparat de zbor de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o altă parte a Elveției. La bord se aflau patru membri ai unei familii și toți au decedat pe loc, transmite subiectulzilei cu referire la medianews.
Experții cred că temperaturile ridicate înregistrate zilele acestea în vestul și centrul Europei ar putea fi un factor care a dus la producerea celor două accidente.
Compania aeriană care deținea aeronava a publicat pe pagina sa de internet un mesaj de condoleanțe. „Echipa JU-Air este profund întristată și se gândește la pasageri, echipaj, familii și prietenii victimelor”. Ei au anunțat că toate zborurile sale au fost suspendate în urma tragediei.
Poliția elvețiană a declarat pe Twitter că cinci elicoptere și o mare misiune de salvare au fost dislocate la locul accidentului, pe versantul de vest a muntelui Piz Segnas din cantonul Graubuenden.