Un bărbat din Statele Unite a avut parte de cea mai bună dovadă de prietenie și devotament. Acesta a fost salvat de la moarte de propriul cățel. Omul a căzut în zăpadă, se rănise și ar fi intrat în șoc termic dacă patrupedul nu se așezase pe el ca să-i țină de cald.
Întâmplarea a avut loc în seara de Revelion, când bărbatul pe nume Bob a ieșit afară după lemne. El avea doar pijamalele pe el, iar ghinionul său a fost să cadă în zăpadă și să-și fratureze gâtul. Bărbatul a strigat după ajutor, însă nu a fost auzit întrucât cel mai apropiat vecin era la 400 de metri de casa lui. Singurul care l-a auzit a fost cățelul său care și-a acoperit stăpânul și a lătrat toată noaptea.
După 20 de ore petrecute în frig, bărbatul a fost găsit inconștient de către vecinul său, alarmat de gălăgie. Medicii spun că Bob a avut noroc de cățelul său care i-a ținut extremitățile calde și lu l-a lăsat să înghețe de frig, întrucât în acea noapte erau minus 5 grade Celsius afară.
Bărbatul nu a avut nici o degerătură, iar acum urmează un curs de fizioterapie pentru a se recupera.