Rada Supremă a Ucrainei a votat prelungirea legii marțiale și a mobilizării generale până la sfârșitul lunii ianuarie 2027. Cele două măsuri, instituite după invazia la scară largă a Rusiei din februarie 2022, vor continua să se aplice și în următoarele luni.
Noile prevederi vor intra în vigoare pe 31 octombrie, după expirarea termenului actual. Proiectele de lege au fost înaintate luni dimineață de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski.
Pe durata legii marțiale, autoritățile pot impune mai multe restricții, printre care limitarea libertății de circulație, verificarea documentelor și interdicții de circulație pe timp de noapte. De asemenea, pot fi restrânse confidențialitatea corespondenței și a convorbirilor telefonice, libertatea de exprimare și activitatea mass-media. Organizarea alegerilor este, la rândul său, limitată.
Mobilizarea generală vizează înrolarea bărbaților cu vârste între 25 și 60 de ani care nu beneficiază de amânări prevăzute de lege și nu sunt excluși din evidența militară. În perioada mobilizării, aceștia nu pot părăsi teritoriul Ucrainei, cu excepțiile stabilite de legislație.
Anterior, într-un interviu acordat postului TSN, Vladimir Zelenski a declarat că intenționează să mențină efectivele armatei ucrainene la 800.000 de militari, cu condiția asigurării unei finanțări suficiente.
Totodată, liderul de la Kiev a afirmat că statutul de neutralitate al Ucrainei și limitarea efectivelor armatei nu pot fi incluse într-un eventual acord de pace.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











