Rapperul rus Navai Bakirov, cunoscut sub numele de scenă Navai, ar fi fost reținut la intrarea în Kazahstan, după ce în automobilul în care se afla ar fi fost găsite substanțe interzise. Artistul este suspectat de tentativă de contrabandă cu droguri, iar concertul pe care urma să-l susțină pe 16 octombrie la Chișinău a fost reprogramat pentru luna decembrie.
Potrivit presei ruse, pe numele interpretului a fost inițiat un dosar penal, iar acesta ar fi fost plasat într-un izolator de detenție temporară. Ancheta este în desfășurare, însă autoritățile nu au oferit, deocamdată, alte detalii despre caz.
Și un spectacol programat pentru 14 octombrie la Astana a fost amânat pentru o dată nedeterminată. Organizatorii au invocat motive tehnice.
În cazul în care acuzațiile vor fi confirmate, Navai riscă, potrivit legislației din Kazahstan, o pedeapsă de până la opt ani de închisoare.
Artistul a mai fost implicat într-un incident rutier la Moscova, în luna mai, când Ferrari-ul pe care îl conducea, fără numere de înmatriculare, s-a izbit de un semafor de pe bulevardul Zubovski. Navai a susținut atunci că accidentul ar fi fost provocat de o defecțiune la roți. În septembrie, acesta a achitat 91.000 de ruble pentru acoperirea pagubelor materiale.
Concertul programat inițial pentru 16 octombrie la Chișinău Arena va avea loc pe 8 decembrie, potrivit anunțului publicat de organizatorul LiveTickets.md. Reprogramarea a fost justificată prin motive tehnice independente de voința organizatorului.











