Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 24 de ani, a fost reținut la Roma, fiind suspectat că ar fi pătruns într-o locuință cu intenția de a fura și că l-ar fi agresat pe proprietarul casei după ce a fost surprins în interior.

Potrivit Poliției italiene, incidentul s-a produs după ce tânărul ar fi intrat ilegal în locuință prin curtea exterioară.

În momentul în care se afla în interiorul casei, acesta s-ar fi întâlnit cu proprietarul, care l-ar fi surprins în timpul presupusei tentative de furt.

Pentru a scăpa, suspectul ar fi recurs la violență, iar între cei doi ar fi izbucnit o altercație.

Zgomotele au fost auzite de un vecin, care a intervenit în sprijinul proprietarului. Împreună, aceștia ar fi reușit să-l imobilizeze pe tânăr până la sosirea oamenilor legii.

Echipajele Poliției au ajuns la fața locului în câteva minute și l-au preluat pe suspect.

Cetățeanul moldovean este cercetat penal pentru tentativă de tâlhărie într-o locuință. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!