Majoritatea moldovenilor consideră că lucrurile în țară merg într-o direcție greșită. O demonstrează datele Barometrului socio-politic aprilie 2022, realizat de compania IMAS.
Potrivit studiului, 63% dintre respondenți au declarat că în ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie greşită și doar 33% au declarat că direcția este una corectă, iar 4 la sută au refuzat să răspundă la această întrebare.
Totodată, cetățenii au fost întrebați cât de mulțumiți sunt de felul în care trăiesc. Cei mai mulți respondenți, 57%, au spus că nu sunt mulțumiți, iar 21% s-au arătat mulțumiți, totodată, 22% au declarat că nu sunt nici mulțumiți, nici nemulțumiți.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1109 persoane în perioada 4-18 aprilie. Marja de eroare este de 3%. Comanditarul sondajului este Public Media.