Șeful statului, Igor Dodon, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, și vice-prim-ministru, Ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuță, s-au întrunit astăzi într-o ședință de lucru pentru a găsi o metodă și a soluționa problemele, care persistă în activitatea agenților economici din regiunea transnistreană și relațiile acestora cu băncile comerciale din Republica Moldova, transmite subiectulzilei.md.

Astfel, guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a venit cu inițiativa de a aplica un posibil mecanism de utilizare a monedei naționale ca mijloc de plată între agenții economici din regiunea transnistreană și băncile comerciale din Republica Moldova.

În context, s-a remarcat că măsurile propuse vizează eliminarea riscurilor privind spălarea banilor, în conformitate cu obligațiile internaționale asumate de Republica Moldova.