Guvernul a prelungit până la 30 noiembrie termenul de plată a ajutorului de șomaj unic pentru deținătorii de patentă, cărora li s-a stabilit acest drept în perioada stării de urgență. Potrivit Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică, deținătorii de patentă puteau solicita acest ajutor până în data de 30 iulie 2020. 

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că decizia de a extinde perioada a fost luată în urma solicitărilor venite atât din partea patentarilor, cât și din partea Serviciului Fiscal de Stat.

Ajutorul de șomaj în sumă de 2775 de lei se acordă titularilor care dețin patente valabile şi persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul comerțului sau prestării de servicii în piețele și centrele comerciale care și-au sistat activitatea în perioada 16 mai – 30 iulie 2020.

Până la sfârșitul lunii iulie, din bugetul de stat au fost transferate 6,3 milioane de lei pentru 3867 de beneficiari de această prestație.