Solicitat telefonic de către Realitatea.md, șeful Asociației Spații Verzi, Eliferii Haruță ne-a spus că s-a luat această decizie din motiv că în timpul săptămânii traficul pe străzi este farte aglomerat și de aceea în această perioadă se va lucra doar în cartiere iar în zilele de sâmbătă, pe străzi.

Astfel, mâine se vor efectua lucrări de defrișare și curățare a arborilor pe strada Milescu Spătaru din sectorul Ciocana, strada Florilor din sectorul Râșcani, strada Columna, în perimetrul străzilor Bodoni și Pușkin din sectorul Buiucani și pe strada Sarmizecetusa și bulevardul Dacia din sectorul Botanica.

Potrivit Primăriei, decizia privind organizarea lucrărilor de curăţare şi defrişare sanitară a arborilor a fost luată ca urmare a numărului mare de solicitări parvenite în acest sens de la locuitorii oraşului.