5 ani de închisoare pentru că a luat mită 2 mii de euro

150

5 ani de închisoare pentru că a luat mită 2 mii de euro. Este sentința pe care a primit-o un fost angajat al biroului de examinare și evidență a transportului din Edineț.

Pe parcursul anului 2015, inculpatul a cerut şi primit de la 5 persoane 2 mii de euro, susţinând că poate influenţa persoanele publice din cadrul Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din or. Edineţ la susţinerea examenului auto.

În aceeaşi perioadă, inculpatul a mai primit de la o altă persoană 6 mii de lei pentru a influenţa responsabilii din cadrul Centrului pentru pregătirea specialiştilor pentru Armată la susţinerea examenelor auto.

Recent, prin sentinţa Judecătoriei Edineţ, inculpatul, în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat la 5 ani închisoare şi privat de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.