Vindeau pastile Ecstasy în mai multe localuri din capitală. Poliția a reținut trei indivizi

Trei persoane cu vârsta de 23, 26 și 33 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de transportarea și comercializarea stupefiantelor în cluburile de noapte.

Astfel, polițiștii au scos din circuit peste 900 de pastile Ecstasy, valoarea cărora se estimează la  aproximativ 200 000 lei.

În urma investigațiilor efectuate de către ofițerii Direcției Antidrog al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații oficiului Râșcani al Procuraturii mun. Chișinău, s-a stabilit că un membru al grupării este fost angajat al poliției, altul, sportiv cunoscut în lumea body building-ului.

Aceștia, au creat o rețea de distribuire a drogurilor în localurile de agrement din capitală, fiind responsabili și de introducerea prin contrabandă a drogurilor pe teritoriul Republicii.

Astfel, la 31 iulie curent, pe teritoriul unei instituții de învățământ din sectorul Botanica a fost reținut un membru al grupării de 23 ani, care intenționa să comercializeze pastile Ecstasy clienților unui local de agrement. În urma perchezițiilor efectuate în automobilul acestuia au fost depistate 440 de pastile Ecstasy cu logo „Coca Cola”.

Ulterior, în sectorul Centru al capitalei a fost reținut sportivul de 26 ani, care transmitea spre comercializare pastile Ecstasy cu logo „Coca Cola”, asupra sa fiind depistate peste 450 de pastile.

În cele din urmă a fost identificată sursa de proveniență a drogurilor, ca urmare a administrării probelor acumulate a fost reținut  al treilea suspect de 33 de ani, care s-a dovedit a fi un fost angajat al poliției, eliberat la cererea personală. Acesta, introducea pe teritoriul țării drogurile și le transmitea spre comercializare celorlalți membri.

În scopul acumulării materialelor probatorii, au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigație precum achiziții de control, livrări controlate, investigația sub acoperire, fiind depistate  mai multe obiecte destinate consumului de droguri, telefoane mobile și bani obținuți pe cale infracțională din vânzarea drogurilor. Un comprimat era realizat cu 150 lei, iar în localul de agrement acesta putea fi cumpărat și cu prețul de 350 lei. Drogurile erau realizate în mai multe localuri de agrement din capitală, în acest sens fiind acumulate probe pe parcursul investigației.

Doi dintre suspecți au primit mandate de arest,  iar  în privința celuilalt membru, instanța de judecată urmează să se expună.

Dacă vor fi găsiți vinovați,  suspecții riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.