Persoanele fizice și juridice vor putea amâna achitarea plăților pentru creditele luate de la bănci pe perioada stării de urgență. Președintele Igor Dodon a anunțat că băncile licențiate din țară sunt gata să reeșaloneze creditele, la solicitarea clientului.

“Totodată, Comisia Națională a Pieței Financiare a discutat cu Organizațiile de microfinanțare, cele mai mari, care dețin 80% pe piața financiară nebancară, care de asemenea vor reeșalona creditele”, a declarat Igor Dodon.

Reeșalonarea creditelor se va face în baza unei cereri, pe care clientul trebuie să o depună la bancă sau la organizația de microfinanțare.