Curtea de Conturi a constatat mai multe neconformităţi în procesul de privatizare a Întreprinderii de Stat Compania Aeriană “Air Moldova”.

5

Concluziile au fost enunţate într-un Raport de audit ce va fi publicat vineri, 17 ianuarie în Monitorul Oficial, transmite SubiectulZilei cu referire la Moldpres.

Potrivit raportului Curţii, a fost atestată lipsa Planurilor de dezvoltare strategică a întreprinderii, precum şi a indicatorilor de performanţă ai administratorilor, ceea ce a determinat imposibilitatea monitorizării şi comparării rezultatelor financiare şi economice. 

Astfel, pe parcursul mai multor ani, ÎS Compania Aeriană “Air Moldova” a fost caracterizată prin instabilitate  financiară şi cheltuieli inoportune generate de realizarea inconsecventă a sarcinilor de administrare a întreprinderii.

De asemenea, Curtea de Conturi a atestat lipsa unei viziuni strategice și performanțele slabe ale managementului, ce au condiționat sporirea semnificativă a gradului de îndatorare a întreprinderii. 

Acestea au direcţionat-o spre impas financiar, astfel fiind forțată să atragă numeroase credite investiționale, operaționale și salariale, precum și un împrumut sub formă de ajutor de stat.

“Asumarea de către management a unor decizii nechibzuite a determinat materializarea unor situații financiare dificile pentru întreprindere, care au cauzat unele cheltuieli suplimentare, imposibilitatea recuperării datoriilor compromise, precum și cedarea unor elemente patrimoniale strategice creditorilor. 

Astfel, întreprinderea a pierdut posibilitatea valorificării mijloacelor financiare în sumă de cca 41 de milioane de lei, care reprezentau creanțe compromise, precum și dreptul de gestiune a unui imobil, în contul stingerii unei datorii de 45,7 mln de lei, fiind generate cheltuieli de locațiune suplimentare în sumă de 320 mln de lei anual”, indică printre altele Raportul auditului conformității procesului de privatizare a Î.S. Compania Aeriană „Air Moldova”.

Hotărârea cu privire la acest raport va fi remisă Guvernului, Parlamentului, Procuraturii Generale, ministerelor Economiei şi Infrastructuri, Finanţelor şi Agenţiei Proprietăţi Publice.