Primarul orașului Căușeni, Grigore Repeșciuc, investigat în prezent de ANI pentru că a încheiat o serie de contracte cu firmele familiei sale, ar putea fi supus unui control și pentru un alt conflict de interese. Acum s-a aflat că, în vara anului trecut, el și-a angajat ginerele la Primărie, scrie subiectulzilei.md

Faptul a devenit cunoscut recent, când primarul a anunțat că își pregătește succesor la Primărie.

Din luna noiembrie am început să-mi gătesc persoana care cred eu că o să câștige. Am verificat foarte multe persoane, dar m-am oprit la Nicolae Poznanschi, care practic din luna noiembrie lucrează la Primărie ca ajutor al primarului. Și vreau să vă spun că tot ce a fost legat de curățirea copacilor, cu pavajul, cu bradul și multe alte întrebări… Este membru al Partidului Democrat și noi împreună vom face multe lucruri”, a spus primarul în studioul postului local de televiziune Studio-L.

Deși Grigore Repeșciuc spune că ginerele său lucrează la primărie ca ajutor al primarului (legislația nu prevede o astfel de funcție), în realitate, actele arată că Nicolae Poznanschi a fost angajat în calitate de șofer. Asta reiese din ordinul de angajare semnat de socru și care ne-a fost oferit de primarul interimar Victor Lebedev.

Solicitat de Moldova Curată, Nicolae Poznanschi a refuzat să spună ce funcție deține: „Aș prefera să încheiem discuția aici. La noi la Primărie sunt toate actele care arată în ce calitate sunt angajat eu”.

Grigore Repeșciuc și Nicolae Poznanschi, în timp ce felicitau, într-un video, locuitorii orașului Căușeni cu ocazia Anului Nou 2019

Primăria moștenită „din tată-n fiu”?

Angajarea unei persoane apropiate reprezintă o situație de conflict de interese, potrivit Legii privind conflictul de interese. Grigore Repeșciuc neagă însă acest fapt. „Greșiți. Nu este conflict de interese, pentru că el nu este persoană responsabilă financiar. Documentați-vă mai bine. Atunci când am câștigat alegerile pentru prima dată, în 2011, sora mea lucra economistă. După lege, ea a fost concediată și și-a găsit în altă parte de lucru. Era funcționar public. Era persoană care avea tangență cu banii publici. De aceea greșiți foarte tare. Verificați și documentați-vă. Ginerele meu nu este persoană responsabilă financiar”, a spus primarul degrevat pentru Moldova Curată.

Cât despre faptul că îl pregătește pe ginerele său pentru a prelua primăria după alegerile locale din acest an, Grigore Repeșciuc spune că Nicolae Poznanschi cunoaște domeniul, iar el este interesat să existe continuitate în tot ce a făcut la Primărie: „Dlui cunoște lucrul. El se pregătește, dar va câștiga sau nu va câștiga, astea-s problemele cetățenilor. Eu sunt interesat să se dezvolte orașul, să fie o continuitate”.

Lilia Ioniță, coordonatoare de programe la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției, spune că angajarea ginerelui este un conflict de interese consumat. „Situația descrisă arată că primarul conștient și deliberat a încălcat norma legii. Or, nu contează ce poziție ocupă persoana apropiată: paznic, portar, șofer etc.. Oricum problema e a primarului care nu are voie să semneze acte în privința persoanelor apropiate. El este obligat să respecte Legea declarării averilor și intereselor care spune clar ce este un conflicte de interese, ce poate și ce nu poate face un subiect al declarării (în cazul nostru Primarul de Căușeni). ANI urmează să se sesizeze și să inițieze o procedură de control pe acest caz”, a comentat Lilia Ioniță pentru Moldova Curată.

Grigore Repeșciuc este în prezent degrevat din funcția de primar, pentru a-și putea face campanie electorală, notează moldovacurata.md. El candidează la alegerile parlamentare din februarie pe lista PDM pe circumscripția Căușeni. În luna noiembrie Moldova Curată a scris că, fiind în funcția publică, el a încheiat în anii 2017 și 2018 mai multe contracte de procurare a serviciilor cu firmele familiei sale. Faptele au fost confirmate de Procuratura Anticorupție, care, după ce a efectuat un control, a expediat dosarul la Autoritatea Națională de Integritate, cu solicitarea să-l sancționeze contravențional. ANI nu a emis deocamdată o decizie pe acest caz.

La aceeași temă