Ucraina va oferi Republicii Moldova 10 mii de autorizații suplimentare pentru transportul de mărfuri

Ucraina va acorda Republicii Moldova 10 mii de autorizații suplimentare pentru transportul de mărfuri pe teritoriul său. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței grupului de lucru moldo-ucrainean în domeniul transporturilor, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Chișinău, comunică subiectulzilei.md.

Potrivit unui comunicat emis presei, în cadrul reuniunii membrii grupului de lucru au analizat situația privind funcționalitatea podului Unguri-Bronița, aflat la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina, și au constatat că acest obiect este gata pentru a fi deschis spre exploatare pentru autoturisme si autocare.

Examinând subiectul traseului Basarabeasca-Berezino, partea ucraineană a propus colegilor din Republica Moldova expedierea unei adresări comune partenerilor de dezvoltarea privind finanțarea unui studiu de fezabilitate privind funcționalitatea acestui segment de cale ferată, care ar permite trenurilor de marfă din Republica Moldova să ajungă până în porturile din sudul Ucrainei. În total urmează a fi restabiliți circa 20 km de cale ferată pe teritoriul Ucrainei şi 1,5 km pe teritoriul Moldovei.

În cadrul ședinței a fost parafat textul Protocolului cu privire la modificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la comunicația internațională auto, semnat la Chișinău la 20 martie 1993.

Analizând colaborarea bilaterală în  domeniul transportului aerian părțile au convenit ca Autoritățile Aeronautice ale Republicii Moldova și Ucrainei să se întruneascăîn timpul cel mai apropiat pentru a definitiva unele aspecte tehnice ale textului Acordului privind serviciile aeriene, în rezultatul căruia va avea loc liberalizarea pieței transportului aerian între Republica Moldova și Ucraina.