Trecutul criminal al Anei Ursachi iese la iveală. Cel puţin 70 de persoane au avut de suferit

131

Tot mai multe detalii din trecutul criminal al avocatei Ana Ursachi ies la iveală. Cel puţin 70 de oameni, printre care persoane cu dizabilităţi, familii sărace sau pensionari au devenit victime a grupării criminale din care făcea parte avocata. Sunt mărturiile şocante ale uneia dintre persoanele care au avut de suferit de pe urma grupului criminal.

Femeia care este locuitoare a capitalei povesteşte că în anul 1998 a împrumutat o sumă de bani de la membrii grupării din care făcea parte şi Ana Ursachi întrucât avea nevoie pentru tratamentul mamei sale. În gaj a lăsat apartamentul. Femeia spune că în pofida faptului că a reîntors toţi banii la timp, Ursachi a acţionat-o în judecată, iar apartamentul i-a fost luat şi femeia a rămas pe drumuri.

„Era o bandă mare de escroci, protejaţi de către funcţionari de rang înalt. M-am adresat şi la poliţie, şi la procuratură, dar fără rezultat. Au dispărut toate materialele şi plângerile mele. Un anchetator mi-a spus atunci că nu mă poate ajuta, deoarece banda este protejată de persoane influente. Moiseev a fost pe urmă condamnat, iar Grişin a reuşit să fugă în Rusia. El a făcut procuri pe numele unor avocati din Chişinău şi vrea să ne lase pe drumuri”, a mărturisit femeia pentru Publika TV.

De menţionat că avocata Ana Ursachi este cercetată penal pentru omor şi ar putea să fie anunţată în căutare internaţională, informaţie confirmată de către procurorul de caz. La moment, avocata nu este în ţară.

Trecutul criminal al Anei Ursachi a devenit cunoscut după ce reporterii today.md au realizat un documentar în care prezintă probe şi mărturii referitoare la implicarea acesteia în lucruri ilegale.