Guvernul condus de Maia Sandu a intenționat să scumpească gazul anul trecut. Creșterea tarifelor la gazul natural pentru consumatorii casnici și agenții economici a fost una din condițiile acceptate de Guvernul Sandu în raport cu Fondul Monetar Internațional în vara anului 2019.

Dezvăluirile au făcute de către actualul premier, Ion Chicu în cadrul unei emisiuni la un post TV. Potrivit premierul, Guvernul Sandu a acceptat condiția impusă de FMI pentru creditare de a majora, în toamna trecută, tarifele la gazele naturale.

”FMI a alocat prima tranșă la 20 septembrie , iar Guvernul nu și-a onorat obligațiunea. Eu nu reproșez Guvernului (Sandu) că nu a majorat tarifele, dar reproșez faptul că și-a asumat acest angajament”, a spus Chicu.

Premierul afirmă că Guvernul Sandu nu avea niciun motiv temeinic ca să-și asume această obligațiune, deoarece la acea dată SA ”Moldovagaz” nu avea înregistrată nicio datorie față de concernul rus ”Gazprom”.

”Toată achitările către Gazprom erau onorate în acel moment 100%”, a spus șeful Guvernului.

Premierul Chicu afirmă că nici la ziua de astăzi nu există niciun argument economic de a majora tarifele la consumatorul de gaze naturale. De la 1 ianuarie 2020, Republica Moldova plătește pentru mia de metri cubi de gaze procurată de la Gazprom 172-173 de dolari, cu 50 de dolari mai ieftin față de anul trecut.

La două luni de la instalarea Guvernului Sandu, tariful la energia electrică furnizată populației de către compania Gas Natural Fenosa s-a majorat cu 5,8%.