Riscă până la 20 de ani de ani de închisoare. De ce este învinuit un tânăr din Cahul

Un tânăr din Cahul riscă 20 de ani de închisoare, fiind învinuit de procurori de trafic de ființe umane și proxenetism. Acesta este anchetat de procurori după ce în primăvara anului trecut, împreună cu 2 prieteni din Galați au racolat 2 fete și le-au impus să se prostituieze la Galați.

Astfel, potrivit procurorilor, tinerele au prestat servicii sexuale timp de o lună, iar venitul îl împărțeau cu suspecții. Totodată, una dintre fete a fost impusă să presteze servicii sexuale cu inculpatul fără bani, iar după aceasta, cele 2 fete au reușit să fugă.

Individul mai este învinuit de procurori că a încercat să mai racoleze o tânără la practicarea prostituției, însă aceasta a refuzat.

În prezent, învinuitul de 23 de ani este cercetat în arest la domiciliu, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă ani grei de închisoare.