Reparaţia drumului Chişinău-Giurgiuleşti se amână. Ministerul Transporturilor a reziliat contractul cu firma română

51

Ministerul Transporturilor a desfăcut contractul cu firma care se ocupă de reparaţia mai multor porţiuni a drumului Chişinău-Giurgiuleşti. Totodată, compania s-a ales şi cu o amendă de 21 de mii de euro pentru nerespectarea termenilor prevăzuţi în contract.

Lucrările urmau să fie finalizate la sfârşitul lunii august, astfel că firma din România a avut la dispoziţie 2 ani ca să dea în exploatare cei 35 de kilometri de drum.

Totuşi, compania a reuşit în acest timp doar să execute lucrări de pregătire a şantierului, au constatat responsabilii de la Ministerul Transporturilor. Pentru aceste lucrări, firma a primit peste 500 de mii de euro din contractul de 9 milioane, bani luaţi cu împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare.

Potrivit Ministerului Transporturilor, până în primăvara anului viitor urmează să fie organizată o nouă licitaţie unde va fi aleasă o alta companie care să se ocupe de finalizarea lucrărilor.