Procedura privind acordarea gradului de dizabilitate ar putea fi simplificată

Procedura privind acordarea gradului de dizabilitate ar putea fi simplificată. Autoritățile vor să reformeze acest domeniu care este învechit și să-l racordeze la standartele internaționale. Pentru început, autoritățile își propun să creeze un sistem automatizat de date în care să fie trecute toate persoanele cu grad de dizabilitate.

Astfel urmează să fie implementat modelul bio-psiho-social, care să asigure condiţii adecvate de deservire a persoanelor cu nevoi speciale, o consultare specializată a acestora şi, nu în ultimul rând, să ofere persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a se integra în viaţa socială şi a beneficia de programe de incluziune socială.

Totodată, urmează să fie adaptate sediile Centrelor teritoriale de stabilire a dizabilităţii care nu dispun de rampe de acces pentru persoanele cu nevoi speciale şi nici de  scaune cu rotile. Nu sunt nici medici experţi în determinarea dizabilităţii.

„Pentru a construi ceva avem nevoie de datele iniţiale. Fără a avea această claritate nu pot fi identificate soluţii. Trebuie să ştim ce avem, care sunt rezervele interne de dezvoltare şi unde este cea mai mare nevoie de intervenţie din partea statului”, a subliniat Premierul Pavel Filip.

Şeful Executivului a solicitat Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei să urgenteze definitivarea Conceptului de reformare a sistemului de determinare a dizabilităţii, să elaboreze Planul de acţiuni privind etapele de implementare a acestuia, astfel ca în luna martie acest document să fie propus spre examinare Guvernului.