Prima vizita în străinătate în formula de 4. Ducele şi ducesa de Cambridge alături de copii în Canada

72
VICTORIA, BC - SEPTEMBER 24: (L-R) Prince William, Duke of Cambridge, Prince George of Cambridge, Catherine, Duchess of Cambridge and Princess Charlotte of Cambridge arrive at 443 Maritime Helicopter Squadron on September 24, 2016 in Victoria, Canada. (Photo by Andrew Chin/Getty Images)

Ducele şi Ducesa de Cambridge împreună cu copiii lor, prinţul George şi prinţesa Charlotte se află în aceste zile într-o vizită oficială în Canada. Picii au atras toate privirile, asta chiar dacă diferenţa de oră i-a făcut cam bosumflaţi.

La aeroport, familia regală a fost întampinată de premierul Canadei care a îngenuncheat în faţa micului prinţ George ca să discute cu el de la egal la egal. Justin Trudeau a încercat în fel şi chip să obţină o strângere de mână cu micuţul, însă încercările lui au eşuat. Până la urmă, băieţelul a fost convins de părinţi ca să dea mâna cu premierul.

Copiii s-au retras însă repede de pe aeroport fără să asiste la ceremonia de întâmpinare şi asta din cauza vremii răcoroase care nu s-a potrivit deloc cu rochiţa Charlottei.

Vizita regală durează o săptămână, timp în care prinţul William şi ducesa Catherine au programate 30 de evenimente, printre care o drumeţie într-un parc natural şi o călătorie cu canoea pe apele de pe teritoriul unui trib de indieni. Pentru micuţa prinţesă este prima deplasare departe de casă, nu însă şi pentru prinţul George, care a mai vizitat Australia şi Noua Zeelandă.