În jur de 35 de mii de moldoveni de peste hotare au revenit, în ultima perioadă, în Republica Moldova. Autoritățile vor să-i convingă să rămână în țară și au pregătit un set de măsuri în acest sens. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

„Noi avem informații că în România, de exemplu, o parte din cetățeni deja se întorc în Germania, la muncă. Pentru noi este important ca cetățenii noștri să rămână acasă. Trebuie să le facem condiții. Am elaborat programe pentru a le oferi acestor cetățeni posibilitatea de a face o afacere, ca să primească aici salarii și să rămână alături de familie. Poate până la sfârșitul lui mai o să fie în jur de 100 de cetățeni. Statul va stimula acești oameni”, a spus Igor Dodon.  

Precizăm că Pentru persoanele din diasporă, care au revenit în țară și doresc să investească în sectorul agrar, statul va oferi suport financiar prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură. Pentru aceste scopuri Fondul de subvenționare în agricultură urmează a fi suplimentat cu 50 milioane de lei.

În anul 2020, din Fondul Național pentru Dezvoltarea Agriculturii și Mediului Rural va fi oferit aproape un miliard de lei pentru subvenționarea investițiilor în agricultură