Peste 20 de mii de euro au fost colectaţi pentru familia pompierului mort la datorie

81

Mobilizare fără precedent în susţinerea familiei pompierului decedat la datorie. Peste 20 mii euro au fost colectați în mai puțin de 24 de ore, inclusiv prin donații semnificative din partea unor organizații, cum ar fi fundației lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”.

Astfel, doar în câteva ore internauții au reușit să adune suma necesară de 12 mii euro, oamenii continuând să doneze. Reamintim că la campanie s-a alăturat și Fundația „Edelweiss˝ care a oferit 150 mii lei în etapa inițială și un ajutor de câte 15 mii lei lunar pe parcursul unui an.

„Împreună cu Fundația Edelweiss, vom fi alături de familia greu încercată, vom oferi inițial un ajutor de 150.000 lei, apoi vom acorda timp de un an, în fiecare lună, câte 15.000 lei pentru întreținerea celor două fetițe gemene și pentru rezolvarea unor probleme financiare urgente.

Cei căzuți eroic la datorie trebuie comemorați, iar familiile lor ajutate și de stat, și de toți cei care le pot fi alături”, a scris Plahotniuc pe pagina sa de facebook.

Reamintim că un pompier în vârstă de 28 de ani a decedat vineri în timp ce încerca alături de colegii săi să stingă focul care a izbucnit într-o clădire de strada Uzinelor. Bărbatul lucra din 2009 în Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale și era șef echipă al Postului salvatori și pompieri al Centrului republican de intervenție operativă al SPC SE, în grad de sergent major al serviciului salvare. Era căsătorit și avea doi copii.