Pavel Filip pentru Euronews intr-un prim interviu de după alegeri: „În continuare, mergem pe cale europeană”

37

„Moldova rămâne republică parlamentară. Într-o republică parlamentară deciziile se iau în Parlament și sunt realizate de Guvern. Astfel, noi în continuare mergem pe cale europeană”. Asta a declarat premierul Pavel Filip pentru Euronews într-un prim interviu de după alegerile prezidențiale care au avut loc.

Astfel, Prim-ministrul a spulberat toate speculațiile pe marginea vectorului pe care vom merge, speculații apărute după 13 noiembrie când Igor Dodon a câștigat fotoliul de președinte. Filip a dat asigurări că țara noastră va continua cursul pro-european stabilit în baza Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb cu UE, iar Euronews menționează că afirmația tranșantă a lui Filip contazice intențiile lui Igor Dodon, președintele ales al Republicii Moldova, de a apropia țara noastră de Rusia.

De asemenea, Euronews subliniază că Igor Dodon a promis să declanșeze alegeri parlamentare anticipate în 2017, care ar putea schimba puterea proeuropeană cu cea prorusă. În interviu se mai menționează că Filip nu se întoarce de la Bruxelles cu mâinire goale.

“Am ajuns la o înțelegere cu UE privind pachetul de asistență macro-financiară în valoare de 100 mln euro, dintre care 40 mln sub formă de grant. Iar peste câteva zile vor fi alocate încă circa 45 mln euro pentru realizarea programelor stabilite cu UE. Aceasta înseamnă că noi am revenit la o situație de normalitate în relațiile cu Uniunea Europeană, a mai spus Filip.

Mai jos găsiţi interviul integral.