Parlamentul a votat! SPPS trece din subordinea preşedintelui, în cea a SIS

Serviciul Protecţie şi Pază de Stat nu se va mai subordona preşedintelui ci va intra în componenţa SIS. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de parlament.

Proiectul de lege a fost boicotat de liberali-democraţi şi socialişti care au acuzat guvernarea că vrea să-i ia din atribuţiile preşedintelui, şi aşa puţine, acum când Igor Dodon urmează să fie învestit în funcţie.

Proiectul prevede că Serviciul Protecţie şi Pază de Stat să fie redenumit în Centrul de Protecţie şi Pază de Stat care va fi o instituţie autonomă în cadrul SIS. Anterior, autorul proiectului, deputatul Sergiu Sîrbu a declarat că legea vine să eficientizeze activitatea SPPS întrucât odată cu trecerea sa în subordinea SIS vor putea fi folosite toate resursele de care dispune Serviciul de Informaţii şi Securitate.