Noapte de coșmar pentru locuitorii din mai multe localități sucevene. O furtună și-a vărsat norii peste mai multe sate și comune din zona de munte, lăsând în urmă inundații massive, relateaza SubiectulZilei.

Precipitațiile abundente au făcut ravagii. Cea mai gravă situație este în localitatea Câmpulung Moldovenesc, acolo unde zeci de gospodării au fost inundate. Un pârâu a ieșit din matcă și a intrat în curțile oamenilor. Pompierii au intervenit pentru a salva ce se mai putea din agoniseala de o viață a localnicilor. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Au avut de suferit și mai multe drumuri și podețe, dar și calea ferată care leagă Moldova de Ardeal.

Pârâul Valea Seacă a ieșit miercuri după amiaza din matcă și a inundat un drum și o porțiune de cale ferată la Câmpulung Moldovenesc, scrie newsbucovina.ro.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava,slt Alin Găleată, a explicat că în zona pârâului Valea Seacă a fost înfundat un podeț, iar apa a trecut peste drum, dar și peste calea ferată.

Zona a fost acoperită cu aluviuni și echipe de intervenție ale ISU lucrează la degajarea aluviunilor.