O minoră din Străşeni a fost găsită moartă după câteva zile de căutări

O minoră din Străşeni a fost găsită astăzi moartă într-o clădire părăsită din oraş după ce acum câteva zile ea a fost dată dispărută de către mama sa. Fata de 14 ani a plecat vineri după amiază de acasă, iar de atunci, oamenii legii din Străşeni, dar şi din alte raioane au tot căutat-o.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie din Străşeni, cadavrul a fost găsit astăzi, într-o clădire din preajma Consiliului raional din Străşeni. Pe corpul victimei au fost depistate semne de moarte violentă.

Potrivit publika.md, minora a mai plecat de acasă anterior. Ea ar fi avut un iubit în capitală. Poliţia a deschis o cauză penală pe acest caz şi urmează să stabilească toate circumstanţele.