Nereguli grave depistate în grădinițele din capitală

Veselă spartă, spălată necorespunzător sau nerespectarea măsurilor de igienizare și dezinfecție a încăperilor. Sunt doar câteva dintre neregulile depistate de către specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică din capitală care au efectuat controale în mai multe grădinițe din Chișinău.

Potrivit celor de la Sănătate Publică, în 6 grădinițe, medicii au făcut controale inopinate în urma înregistrării cazurilor de boli diareice acute. Astfel, au fost depistate mai multe nereguli grave precum nerespectarea regimului sanitar-igienic a încăperilor și a utilajelor din blocurile sanitare, verificarea formală a copiilor de dimineață, suprasolicitarea instituției și lipsa de personal.

Totodată, în grădinița numărul 139 nu erau respectate măsurile de igienizare a veselei, se folosea veselă spartă, iar 20 de angajați aveau examenul medical expirat. De asemenea, instituția de învăţământ preşcolar numărul 202 din Sângera îşi continuă activitatea în încăperi ajustate, nu este racordată la sistemul central de canalizare din localitate, nu dispune de contract cu Regia ”Autosalubritate” pentru curațarea sistematică a haznalei din teritoriu. Grădinița numărul 45 nu a adaptat sistemul de iluminare artificială în grupe la normativele în vigoare, încăperile nu au fost completate cu mobilier conform cerințelor. Grădinița numărul 104 necesită reparația capitală a bloculuii alimentar, renovarea utilajului tehologic defectat și a inventarului de tranșare, precum și a veselei degradate.

În urma evaluărilor, ca măsuri de sancţiune pentru încălcările depistate, au fost perfectate procese-verbale de contravenție pe numele persoanelor cu funcții de răspundere din grădinițele 49, 59, 122, 139. De asemenea, au fost remise 6 prescripții sanitare și 2 scrisori informative în adresa gestionarilor instituțiilor de învăţământ preşcolar.