Ministerul Sănătăţii cere ministerului Educaţiei să renunţe la notele pentru educaţia fizică din şcoală

82

Ministrul Sănătăţii cere ca elevii să nu fie notaţi la disciplina educaţie fizică din gimnazele şi liceele din ţară. Ruxanda Glavan a înaintat un demers în acest sens ministrului Educaţiei, Corina Fusu.

Potrivit reprezentanţilor de la Sănătate, demersul a fost înaintat pe motiv că s-a stabilit că de cele mai dese ori, copiii evită acestă dispiplină pentru că primesc note mici, astfel fiindu-le afectată media generală.

Totodată, ministerul Sănătăţii a făcut şi o evaluare a cauzelor adresărilor pentur certificate medicale pentru eliberarea elevilor de la orele de sport şi a constatat că în majoritatea cazurilor acestea sunt nefondate.

Astfel, ministerului Educaţiei i s-a cerut să fie revizuit cadrul normative educaţional astfel încât notele la această disciplină să fie excluse. Ministerul Educaţiei urmează să se pronunţe pe marginea documentului.