Vremea va fi determinată, astăzi, de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi variabil, pe arii extinse vor cădea ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, izolat averse puternice și grindină. Vântul va sufla din nord-vest, moderat, cu intensificări.

La Briceni și Soroca sunt prognozate 21 de grade Celsius, iar la Bălți va fi cu un grad mai puțin. La Orhei se vor înregistra 19 grade. La Chișinău, Leova și Comrat mercurul din termometre va indica 18 grade, iar la Tiraspol și Cahul 17 grade.

În următoarele zile temperaturile vor coborî brusc. În Capitală, ziua sunt prognozate până la 25 de grade, iar noaptea se așteaptă 13 grade Celsius.

Şi pe litoral temperaturile scad. La Constanța vor fi 24 de grade, iar la Odesa cu un grad mai puțin. La Budva vor fi 28 de grade, iar la Barcelona maxima termică va fi de 26 de grade Celsius.

În staţiunea Antalya din Turcia cerul va fi senin, iar temperatura aerului va urca până la 33 de grade Celsius. La Salonic termometrele vor indica 29 de grade, iar la Larnaca vor fi 32 de grade Celsius. Pe litoralul egiptean soarele va străluci din plin şi se vor înregistra până la 37 de grade Celsius.