Și Partidul Acțiune și Solidaritate are persoane capabile să conducă Guvernul, dar nu iese la rampă, deoarece nu există suficiente voturi pentru a învesti un nou Cabinet de Miniștri. Astfel a comentat Maia Sandu posibilitatea ca liderul PPDA să fie desemnat drept candidat la funcția de prim-ministru.

“Este evident că și noi suntem capabili să propunem candidaturi care s-ar potrivi pentru această situație foarte dificilă, dar nu are rost să discuți despre candidați atât timp cât nu ai acele 51 de voturi care sunt necesare pentru a numi un Guvern nou”, a declarat Maia Sandu, pentru portalul nordnews.md.

Analistul politic Igor Boțan consideră că în spatele propunerii lui Andrian Candu ca liderul PPDA să fie desemnat drept candidat la funcția de prim-ministru, stă oligarhul Vlad Plahotniuc.

“Au testat orgoliul liderului PPDA, dar mai degrabă l-au iritat pe Andrei Năstase. Reacția a fost una previzibilă, iar Pro Moldova a luat o țeapă ordinară. A fost o bulă de săpun, iar Candu a mizat pe ura lui Năstase față de Dodon”, a declarat Igor Boțan, într-un comentariu pentru portalul Enews.