Primarul general, Ion Ceban, a convenit cu un grup de specialiști din Sankt Petersburg să ajute la proiectarea zonelor verzi din Chișinău. Declarațiile vin în urma unei discuții dintre edilul capitalei și mai multe persoane din cadrul Comitetul de Construcții și Arhitectură din Sankt Petersburg.

„Împreună cu echipa Primăriei Chișinău am discutat cu directorul centrului-șef urbanist al orașului, Iurii Bakei și colaboratorii instituției. Le-am spus că ne propunem ca într-o perioada de 2 ani și jumătate să elaborăm documentațiile urbanistice pentru dezvoltarea municipiului Chișinău”, scrie Ion Ceban pe pagina sa de Facebook. 

 Ceban mai spune că a propus să se creeze un grup comun de lucru, să dispună de expertiză și consultanță în acest sens din partea specialiștilor din Sankt Petersburg. 

 „Obiectele culturale din Sankt Petersburgului sunt strict reglementate de legislația în vigoare. Astfel, orașul are astăzi un plan de dezvoltare până în anul 2035, iar schema dezvoltării transportului până în 2040. Obiectivul lor de bază este ca businessul să se dezvolte, asigurând un echilibru între interesele oamenilor de afaceri și confortul locuitorilor și dezvoltarea orașului, neîncălcând liniile roșii. 

Acest obiectiv ni l-am propus și noi în Primăria Municipiului Chișinău. La fel, am convenit ca grupul de specialiști să ne ajute cu privire la proiectarea zonelor verzi din Chișinău. Sankt Petersburgul are o arhitectura de invidiat, centrul orașului fiind unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal”, conchis primarul general.