Reprezentanţi ai Ministerului Apărării, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei participă în perioada 7 — 23 iunie, la etapa practică a cursului practic de instruire în domeniul managementului stocurilor de muniţii, care se desfăşoară în Centrul de Armament și Muniții al Armatei Naționale din municipiul Chişinău.

Activitatea respectivă face parte dintr-un proiect de instruire implementat în baza Memorandumului de înţelegere între Ministerul Apărării şi OSCE cu privire la punerea în aplicare a Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor şi al armamentului convenţional în Republica Moldova, semnat la 28 octombrie 2010.

Timp de trei săptămâni, 14 militari vor însuşi noţiuni de bază privind logistica muniţiilor, tehnologii în domeniul securităţii depozitării muniţiilor, proceduri de paletizare şi stivuire a muniţiilor, precum şi managementul stocării muniţiilor.

Proiectul de instruire în domeniul managementului stocurilor de armament şi muniţii se desfăşoară în perioada 2014-2017, cu sprijinul misiunii OSCE în Republica Moldova şi echipei mobile de instructori din Austria, Canada, Germania, Elveţia și Suedia.