Implementarea reformelor din ţara noastră pe ordinea de zi a experţilor din Departamentul de Stat al SUA

43

Provocările interne şi externe prin care trece Republica Moldova, cum pot fi acestea depăşite şi la ce etapă se află reformele cheie care stau la bază Acordului de Asociere sunt doar câteva dintre subiectele abordate de către preşedintele Parlamentului Andrian Candu la întrevederea cu exxperţi din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Totodată, la masa rotundă, grupul de lucru a mai abordat şi alte subiecte precum contextul electoral şi eventualele scenarii post-electorale din Republica Moldova, evoluţiile în dialogul dintre Parlament şi Adunarea Populară de la Comrat, precum şi situaţia din regiunea transnistreană.

În vizita sa la Washington, Candu s-a mai întâlnit cu Fondul German Marshall şi Organizaţia ”Freedom House” cu care au discutat despre lupta cu corupţia şi cooperarea cu societatea civilă.

114

1145