Fostul comisar de Strășeni a fost reținut într-un dosar de corupție

Fostul șef al Inspectoratului de politie Strășeni a fost reținut, pentru 72 de ore, de ofițerii Centrului National Anticoruptei (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă.

Potrivit unui comunicat de presă al CNA, acesta ar fi estorcat 3500 de euro, iar mai târziu, alte 10000 de euro, de la soția unui bărbat, cercetat penal pentru huliganism.

Din spusele denunțătorului, fostul comisar ar fi pretins banii pentru a soluționa două probleme: modificarea măsurii preventive din arest în arest la domiciliu şi soluționarea definitivă a dosarului.

Miercuri, 16 august, mai multe percheziții au fost făcute la domiciliile și birourile unor polițiști, suspectați că ar fi acționat în complicitate cu fostul șef al Inspectoratului de politie Strășeni, inclusiv la domiciliul ultimului.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate telefoane și alte obiecte. În cadrul dosarului penal deschis, pentru corupere pasivă, două persoane mai sunt audiate. Dacă va fi găsit vinovat, fostul șef al Inspectoratului de politie Strășeni riscă până la 15 ani de închisoare.